Probleme cu Facebook: Instagram, Messenger și rețeaua socială au fost afectate

de: Răzvan Băltărețu
28 11. 2019

Facebook a avut probleme pe mai multe servicii. Au fost afectați milioane de utilizatori din lume. Dificultățile de-a folosi bine serviciile au fost pe Facebook, Instagram și Messenger.

Pe 29 noiembrie, Facebook a avut probleme cu trei dintre cele mai populare servicii ale sale: Instagram, rețeaua socială și Messenger. Cele mai afectate regiuni au fost coasta de est a Americii, Marea Britanie și țările din sudul Asiei. Dacă ai dificultăți în a folosi vreunul dintre servicii, să știi că nu e doar la tine.

Au fost probleme cu stabilitatea acestor servicii online și în România, în special cu Instagram. Aceeași rețea socială a avut probleme în Polonia, Ucraina, Olanda și Belgia, dar și Franța. Cât despre Messenger, acesta a fost indisponibil total sau parțial în Polonia, Grecia, Marea Britanie, Olanda și Belgia.

Ce probleme au fost cu Facebook, Instagram și Messenger

Ultimele probleme de stabilitate cu Facebook au fost consemnate pe 26 noiembrie. În astfel de cazuri, cum e cel de acum, utilizatorii au dificultăți în a se autentifica, în a vedea ce-i în News Feed și, pentru aproape un sfert dintre ei, nu funcționează nimic de pe rețeaua socială.

În cazul Instagram, cele mai multe probleme sunt cu afișarea pozelor în flux (aproape 75%). Încărcarea de stories sau autentificarea completează lista cu dificultăți.

În cazul Messenger, aplicația de chat desprinsă din Facebook, cei mai mulți utilizatori susțin că primesc mesajul unei conexiuni cu serverul întrerupte, apoi problema cu autentificarea care are legătură cu Facebook și primirea mesajelor completează acest top 3.

Cele mai însemnate probleme au fost în iulie, când și WhatsApp a fost afectat. Atunci, ca acum, Europa de Vest a fost cea mai afectată regiune.

Au fost probleme cu Facebook raportate și pe coasta de vest a Americii, dar și în țări din America de Sud, cum ar fi Brazilia, Argentina sau Columbia. În România, cele mai numeroase probleme au fost consemnate în București.